Nu exista cuvinte licentioase, exista oameni licentiosi
Olguta Vasilescu, senator PSD (Dolj), a declarat ieri ca proiectul de lege privind filtrarea obscenitatilor pe Internet se va referi la site-urile agentiilor de stiri, ale ziarelor si revistelor, intrucat acestea au milioane de utilizatori, printre care si copii.
Am spus că dorim să scoatem înjurăturile de pe forumurile de discuţii şi aici ne vor referi în special la agenţiile de ştiri, la ziare, reviste şi aşa mai departe, cele care au milioane de utilizatori şi unde intră foarte mulţi copii. Nu vrem să impunem niciun fel de cenzură, credem că adminstratorii de site-uri vor putea să facă o anumită autoreglare şi să pună filtre pentru înjurături.
Deocamdată, abia ne-am constituit într-un grup de lucru. Proiectul este luat în discuţie cu forte mulţi factori de răspundere şi cu semnatari ai iniţiativei de aproape un an. Până acum am stat de vorbă cu asociaţii de părinţi, profesori care ne susţin şi care ne-au relatat cazuri în care copii de clasa a opta au intrat pe site-urile unor agenţii ca să vadă cum se va reglementa examenul de capacitate şi au văzut pe forumurile de dicuţii tot felul de mizerii şi atunci ne-au cerut să reglementăm acest domeniu
Olguta Vasilescu (sursa Mediafax)
Sarind peste detaliile tehnice, comentariile de pe site-uri, bloguri, forumuri, retele sociale le asociez cu media sociale. Cu sociatatea in care traim. Intotdeauna le-am considerat asa. Cu partile lor bune sau rele. Pe unele le-am taxat, ca si consumator, pe altele nu.
Paranteza. De fiecare data cand intalnesc pe undeva imaginea alaturata (click pentru marire) nu ma pot abtine din ras, indiferent de dispozitia in care ma aflu. Sunt sigur ca in cazul copiilor de clasa a VIII-a nici nu s-ar pune in discutie vizionarea unei asemenea fotografii, corect? Le interzicem si pe astea? Si as mai avea cateva exemple, zic. Inchid paranteza.
Ideea e ca internetul nu e TV sau print, segmente media in cadrul carora nu ai comunicare bidirectionala cu utilizatorul. Iar cenzurarea unei singure structuri online (in cazul nostru site-urile de stiri) va duce de la sine la cenzurarea intregului internet. Sau, in cel mai rau caz, la transformarea site-urilor de stiri in bloguri (vezi Gandul care se indreapta catre opinie, vezi VoxPublica, vezi…).
La ce sa ne asteptam? Sa vedem politia in piata la Obor cum ii amendeaza pe cei care injura pentru ca sunt 2 scoli generale in zona? Imi place ceea ce spune Andrei Gheorghe in clipul de mai jos: Nu exista cuvinte licentioase, exista oameni licentiosi.
Sunt doar cateva idei, nu neaparat cele mai bune, insa nu cred in cenzura verbala sau in scris ca modalitate de crestere a unei societati sanatoase. Aceste lucruri tin de bun simt si de cei 7 ani de acasa. Pe care unii nu le au. Ii gasesti in statie la 335, la fastfood la Unirii, pe site-uri.
* Nu site-urile sunt de vina, iar filtre exista.
Trimite prin email.
Despre autorul articolului
Comentarii
5 Responses to “Nu exista cuvinte licentioase, exista oameni licentiosi”
Leave a Reply
Citeste pe acceasi tema




August 13th, 2010 at 1:18 pm
Nu exista cuvinte licentioase, exista oameni licentiosi http://bit.ly/b9Bmxf #Blogosfera
August 13th, 2010 at 11:04 pm
unii oameni pur si simplu sunt prea prosti ca sa constientizeze ca nu tot timpul o injuratura inseamna neaparat ceva rau si ca oricum injuraturile fac parte din noi.
August 14th, 2010 at 9:39 am
RT @eCostin: Nu exista cuvinte licentioase, exista oameni licentiosi http://sp2.ro/93181c (refresh.ro)
August 14th, 2010 at 6:12 pm
Enervant puya asta.
August 26th, 2010 at 12:01 pm
[...] la Nu exista cuvinte licentioase, exista oameni licentiosi.) Parlamentarii vor sa faca o lege speciala pentru Internet, prin care sa “curete” [...]