AdCaptcher va participa la Mini SeedCamp Zagreb


Urmand exemplul Brainient si UberVU, Razvan Tirboaca1 si Razvan Iacob2, cei doi fondatori adcaptcher.com, vor participa pe 11 februarie la Mini SeedCamp Zagreb, un eveniment de o zi in urma careia cele mai bune start-up-uri se califica pentru a participa la SeedCamp Londra.

Participarea la Mini Seedcamp este mini-validarea faptului ca proiectul este pe calea cea buna iar castigarea concursului (si ma refer la editia din Londra unde sper ca vom ajunge) este provocarea cea mare, de fapt a declarat Razvan Tirboaca, co-founder adcaptcher.com.

Razvan Tirboaca

Tintim piata internationala iar Londra este una dintre portile care deschid accesul oricarui startup european catre networking, investitii si feedback.

Am invatat insa ca proiectele solide se fac cu “baby steps”, asa ca pana atunci asteptam feedbackul userilor. Am inceput sa trimitem invitatii tuturor celor care s-au inscris pe adcaptcher.com si sampler.ro in ordine cronologica. In cateva zile toata lumea va putea sa-si customizeze propriul captcha.

Razvan Tirboaca, co-founder adcaptcher.com

Daca se vor califica, participarea la Seedcamp Londra le va permite accesul la o retea de consilieri internationali, experti in marketing, PR, media, HR sau domenii tehnice sau juridice, ce pot oferi consultanta in orice aspect al unei afaceri. In acelasi timp, vor avea acces si la o serie de investitori interesati.

Pana acolo insa…

Razvan Tirboaca

Planul principal pentru Zagreb este sa adunam cat mai mult feedback, atat pentru imbunatatirea produsului in sine cat si pentru partea de business offline si strategie de crestere.

Razvan Tirboaca, co-founder adcaptcher.com

adcaptcher.com este o aplicatie cu ajutorul careia publisherii pot efectua campanii publicitare in formularele care folosesc imagini pentru a determina daca utilizatorul este uman sau robot.

Mai multe detalii despre adcaptcher.com poti afla in acest articol (urmareste si comentariile), sistemul fiind surprins in productie la doar cateva saptamani de la lansare, cu ocazia inscrierilor la NetCamp 2009.

L-am rugat pe Razvan sa transmita cateva recomandari tutuor celor interesati de a participa la evenimentele de genul celor de la SeedCamp (urmariti Seedmoney Wednesday Breakfast in Romania).

Razvan Tirboaca

Cel mai important este sa constientizeze ca munca este “secretul”. Idei avem toti!

Dupa care urmeaza echipa. Una dintre conditiile de inscriere la Seedcamp este ca proiectul sa aiba minim 2 oameni in spate. Nu cred in proiecte complexe dezvoltate de un “om orchestra”. Recomand celor care sunt convinsi ca ideea lor se poate transforma intr-un business online, sa identifice cel putin 2 apropiati pe care sa-i poata coopta in proiect. Cu siguranta lumea va sustine si se va implica intr-un proiect pertinent.

Sa tina cont de “timing”, un proiect lansat prea devreme sau prea tarziu poate muri din lipsa adoptiei. Si sa nu subestimeze developmentul, cel putin la inceput. Noi am crezut ca-l facem in 2 saptamani. Au trecut 8 luni de atunci …

Razvan Tirboaca, co-founder adchapter.com

Succes!

Note de subsol:
1. Razvan Tirboaca – manager Zoom Studios. LinkedIn | Blog
2. Razvan Iacob – co-founder adcaptcher.com. LinkedIn

Costin are 39 de ani și a lansat proiecte online începând din 2001. A lucrat pentru ProTV ca Project Manager (Internet Business Unit), a lansat și condus Bakers Digital Communication, o agenție de digital cu capital grecesc și a dezvoltat 2 jocuri MMORPGs, cu unul dintre ele câstigând locul 1 la Internetics în 2014, ca freelancer.

View Comments