Posted By Marie Jeanne

Cata importanta dai calitatii contentului?


Desi o publicatie online poate oferi mult mai multe activitati decat lectura, vizitatorul acesteia este perceput pe buna dreptate ca cititor, pentru ca aceasta este calitatea lui de baza. Contentul este atractia, baza si ar trebui sa fie adevaratul ingredient al succesului pe termen lung.

Desi scriitura este ingredientul principal, o greseala frecventa in publishing este aceea ca i se acorda prea putin credit si insuficienta atentie. Cu toate ca este atat de importanta, este foarte putin probabil sa se imbunatateasca odata cu trecerea timpului, eforturile fiind concentrate pe dezvoltarea tehnica a site-urilor.

Piata romaneasca sufera de acest handicap, care este mult mai redus la nivel international: succesul nu reflecta calitatea editoriala. Este o lupta a site-urilor quality de a razbi punand accent pe valoarea contentului, insa din pacate tendinta este de a plati ieftin editorii, lucru ce se reflecta in calitatea textelor, si de a urma totusi curentul general bazat pe cantitatea informatiei versus calitate.

Ma intreb cati content manageri au studiat macar in treacat The New York Times Manual of Style and Usage, care, desi targetat pentru media din State, este o resursa excelenta, practic o biblie in ceea ce priveste importanta stilului. O lectura a unui astfel de manual releva importanta pe care o are stilul de a scrie, si cate amanunte implica scrierea unui articol care sa poata fi publicat in NY Times.

O gasiti pe Amazon.

Ei bine, o astfel de educatie stilistica lipseste cu desavarsire din creatia de content pe piata romaneasca. Site-urile sunt facute dupa ureche, si, in zecile de sedinte, calcule si pronosticuri care preced o lansare sau sustin dezvoltarea unui proiect, astfel de “amanunte” isi au rareori locul.

Este desigur o atitudine dictata de calitatea si obiceiurile consumatorului, insa nu trebuie sa uitam ca odata cu privilegiile de publisher iti cade in sarcina si educarea publicului.

Suna poate invechit si desuet, dar momentan avem publicul pe care l-au format ziarele post-decembriste. Nu depinde decat de cei care au in mana contentul web sa transforme consumatorul intr-un receptor al calitatii. Si-atunci piata va fi usor diferita, iar luptele nu se vor mai da doar intre layout-uri si strategii auxiliare.

Tine de noi sa ridicam calitatea pietei, iar calitatea contentului, coloana vertebrala a publicatiilor trebuie sa fie primul pas si nu ultimul.

* sursa imaginii.


Marie Jeanne Chiriac | Project manager @ dietetik.ro LinkedIn | Twitter | Blog personal

View Comments