Posted By Marie Jeanne

Turismul, vacanta de criza in online


Acum cativa ani, cand business-urile din strainatate descoperisera de mult importanta comunicarii pe internet, cele romanesti aveau deja o gandire avangardista daca isi semnalau macar existenta printr-un site de prezentare.

Reprezentanta unui imens tour-operator, la care lucram, avea un site neupdatat de secole, cu foarte putine informatii, si se arata retincenta la prezenta online. Chiar si prezenta mea personala pe online ii deranja.

Incercam degeaba sa le explic lor, cat si agentiilor cu care lucram cat de importanta este o strategie de comunicare online si ce beneficii poate sa aduca in timp. Un arhaism teribil in gandire si actiune guverna intreaga industrie. Cel mai des auzeam explicatia: “N-avem nevoie, avem sistemele noastre.

Vorbim aici despre o industrie care depindea in totalitate de internet pentru a functiona, care il vedea insa doar ca pe o unealta tehnica si nicidecum ca pe un canal de comunicare.

In anii care au trecut pana la 2009, au aparut foarte putine imbunatatiri in comunicarea agentiilor de turism si a hotelierilor, cu toate ca amenintarea principala si inceputul declinului celor dintai se datoreaza tocmai comunicarii eficiente pe care site-urile de booking si travel o au fata de consumator.

In schimb, sfarsitul anului 2008 ne-a adus criza. Si-atunci, 2009 a devenit un an de gandire strategica chiar si pentru cei mai incapatanati. Criza cerea masuri eficiente, solutii practice si ieftine.

In acelasi timp, Romania era cuprinsa de febra retelelor sociale, care din distractie au ajuns canal de comunicare corporate, de promovare si chiar de vanzare. Tot atunci, industira culinara s-a azvarlit pe internet, fiind azi una dintre nisele cu cel mai mare succes online.

Asa incat agentiile si hotelierii au fost fortati sa se imprieteneasca cu social media. Si au intrat, foarte seriosi si sobri, in contact cu consumatorul de internet: un fel de baubau. Insa se intampla totusi foarte incet, desi colacul de salvare a fost aruncat. Lipsa unui exemplu mai consistent din partea intreprinderilor internationale este si ea un motiv, pentru ca la noi nu s-a inventat inca nicio roata.

Astazi, in 2010, in reviste de specialitate pentru turism si Horeca, intalnim articole in care este explicata la nivel de 2007 intrarea unui brand pe internet. Intalnim exemple ale unor mari lanturi hoteliere care au intrat de curand pe Social Media si “intentioneaza pe viitor sa creeze si un blog“! (Golden Tulip Times).

Tot in reviste apar si strategii de prezenta pe internet prin intermediul site-urilor, de vanzare si de fidelizare. Ele se adreseaza in principal hotelierilor, liniilor aeriene si restaurantelor, adica furnizorilor directi de servicii.

Ceea ce ma face sa imi pun aceeasi intrebare ca in 2007. Vor mai rezista agentiile de turism, in conditiile in care furnizorii directi le-au luat-o mult inainte in prezenta pe ceea ce va deveni cu adevarat cel mai important canal de comunicare si achizitii?

Sau recentul boom al prezentei lor in online inseamna cu adevarat o regandire profunda a strategiei fata de client? Vom calatori si vom vedea.


Marie Jeanne Chiriac | Project manager @ dietetik.ro LinkedIn | Twitter | Blog personal

View Comments