Posted By Costin

Marco Kind, director de marketing Vodafone Romania, despre strategia de comunicare prin social media a companiei


Saptamanile trecute, Marco Kind, directorul de marketing Vodafone Romania, a raspuns – pentru money.ro – catorva intrebari in legatura cu strategia de comunicare prin social media a companiei, strategie ce are deja 2 ani vechime, compania facand primii pasi in media sociale in 2008, odata cu venirea lui Marco la conducerea departamentului de marketing.

3 idei, pe scurt:

– In 2008, Vodafone Romania si-a construit o echipa interna dedicata social media, echipa formata dintr-un grup de oameni din diverse departamente, de la online, PR, comunicare interna, brand si call center. In 2010, provocarea a fost construirea unei echipe dedicate, formata din departamentul de call center, pentru a media discutii, pentru a dialoga si pentru a raspunde intrebarilor de pe forumurile de specialitate.

– Vodafone Romania nu a apelat la nicio companie de consultanta in social media, strategia de comunicare a companiei in media sociale fiind in house. Avantajul de a fi o companie multinationala le-a permis de altfel “sa fure” din ideile colegilor.

– Din perspectiva media, investitiile Vodafone Romania in media sociale au fost de cateva mii de euro si cele 2 ore, in fiecare vineri dupa amiaza. Compania va investi insa in formarea unei echipe extinse, care sa raspunda intrebarilor puse de clienti prin intermediul canalelor media sociale: Twitter, Facebook, Hi5, forumuri online sau bloguri.

Si un bonus despre cum vede Vodafone feedback-ul negativ:

Da, câteodată clienţii devin foarte vizibili şi vocali, dar acest feedback nu diferă faţă de feedback-ul oferit în cadrul unui magazin sau prin intermediul call center-ului. Singurul lucru diferit este faptul că social media se află chiar în faţa ta, iar informaţia poate fi preluată de mulţi alţi oameni

Marco Kind, director de marketing Vodafone Romania

Citatul imi aduce aminte de un interviu pe care l-am acordat revistei interne de la Cosmote Romania, iar raspunsul lui Marco Kind este cel mai sanatos posibil pentru un mediu la care brandurile inca privesc speriate si in care pasesc cu neincredere datorita faptului ca ar putea exista vreun zmucit de comentator de 16 ani din Drumul Taberei ce le-ar putea afecta imaginea online.

Sa fim seriosi. 🙂

Articolul intreg aici.


Costin are 39 de ani și creează conținut din 2004. Gândește digital la Thinkdigital din 2015, iar în trecut a lucrat pentru ProTV (Project Manager @ Internet Business Unit), Bakers Digital Communication (Managing Director) și a dezvoltat 2 jocuri MMORPGs, cu unul dintre ele câstigând locul 1 la Internetics în 2004, ca freelancer.

View Comments
There are currently no comments.