Posted By Costin

Cati bani se fac din vanzarea unei aplicatii pentru iPhone / iPad?


* Articol scris de Dan Virtopeanu1.

In medie 9000 $. Conform ultimelor cifre comunicate de Apple ieri dezvoltatorii au incasat peste 2,5 miliarde dolari, suma pe care daca o impartim la cele 280500 aplicatii distribuite contra cost obtinem media de 9000 $ pe aplicatie.

Cum am ajuns la 280500 aplicatii platite? Conform rapoartelor Distimo din februarie și aprilie doua treimi din aplicatiile din App Store sunt distribuite contra cost – aplicand procentul la cifra de 425000 aplicatii comunicata de Apple ajungem la valoarea de mai sus.

Și totuși cati bani se fac in realitate din vanzarea unei aplicatii pentru iPhone / iPad ? Daca am aplica principiul lui Pareto conform caruia 20% din aplicatii genereaza 80% din venituri, am ajunge la concluzia ca 80% din aplicatii au generat 500 milioane $.

Ceea ce nu corespunde cu ultimul raport Distimo, conform caruia 79% din aplicatiile distribuite contra cost nu au depașit pragul de 100 descarcari (raportul se refera la Android Market, dar dat fiind volumul mare de date analizat putem extrapola rezultatul și la App Store cu o marja de eroare nesemnificativa).

Adica 221500 aplicatii au generat maxim 22 milioane de descarcari, la care daca aplicam un pret mediu de 2 $ incasat de dezvoltator (peste media generala) rezulta 44 milioane incasari (sub 2% din total).

Prima concluzie: marea majoritate a aplicatiilor distribuite contra cost genereaza venituri de pana la 200 $, adica nu iși acopera costurile.

Continuand analiza, avem 16% aplicatii care au avut maxim 1000 descarcari. Veniturile totale generate de acest grup nu depașesc 3% din totalul incasarilor. Adica 16% din aplicatii au generat venituri de la cateva sute de dolari pana la cateva mii. O buna parte din ele in mod evident nu iși acopera costul de dezvoltare.

A doua concluzie: 95% din aplicatiile distribuite contra cost genereaza pana la 5% din veniturile totale din vanzarile de aplicatii.

Raman aproximativ 14000 de aplicatii care au generat venituri de 2,375 miliarde $, adica in medie 170000 $ pe aplicatie. Acestea sunt aplicatiile care și-au recuperat costurile de dezvoltare și au facut și profit. Marea lor majoritate un profit de ordinul zecilor de mii $, iar cateva sute de aplicatii au generat profituri de sute de mii sau milioane $.

Concluzia trei: doar cateva sute de aplicatii au dat lovitura.

Concluzia finala pentru cine vrea sa faca bani din dezvoltarea unei aplicatii pentru iPhone/iPad distribuita contra cost: deși cifra de 2,5 miliarde $ incasati de dezvoltatori pare un argument solid pentru a incepe dezvoltarea unei aplicatii, aveti doar 5% șanse ca aplicatia voastra sa va aduca și profituri.

Concurenta devine tot mai acerba, numarul aplicatiilor va continua sa creasca, ceea ce va impune ca pe langa costul de dezvoltare sa alocati și un buget de promovare. Prin urmare ganditi-va bine: cu ce difera aplicatia voastra fata de oferta existenta, ce are in plus, ce aduce nou, inainte sa va apucati de lucru. Spor la facut bani cu aplicatiile pentru mobil!

PS. Cine ia in calcul monetizarea aplicatiilor prin publicitate ar fi bine sa tina cont ca foarte putine aplicatii au generat incasari semnificative, veniturile de milioane de dolari inregistrate trimestrial de Angry Birds din publicitate fiind o exceptie.

Note de subsol:
1. Dan Virtopeanu – General Manager la Voxline Communication. LinkedIn | Blog

Costin are 39 de ani și creează conținut din 2004. Gândește digital la Thinkdigital din 2015, iar în trecut a lucrat pentru ProTV (Project Manager @ Internet Business Unit), Bakers Digital Communication (Managing Director) și a dezvoltat 2 jocuri MMORPGs, cu unul dintre ele câstigând locul 1 la Internetics în 2004, ca freelancer.

View Comments