Posted By Costin

Naspers, la a treia tranzactie de milioane pentru internetul romanesc: eMAG.ro


emag.ro

Prima a fost achizitionarea autovit.ro, suma vehiculata fiind de 5.000.000 euro (noiembrie 2009). A doua a fost achizitionarea GECAD ePayment (octombrie 2010).

A treia vine astazi, Naspers anuntand achizitionarea pachetului majoritar al eMAG, cel mai mare magazin online din Romania, suma vehiculata fiind de 100 de milioane de euro.

Povestea pe money.ro.

Update:

Orlando Nicoara

70% din actiunile eMag au fost cumparate de gigantul sud african Naspers, informatia a fost anuntata in premiera de Money.ro si a fost confirmata de Iulian Stanciu. Echipa de management nu se schimba, Naspers nu va fi implicat in management, iar diferenta de 30% din actiuni va fi impartita intre Iulian Stanciu 21.6 si Radu Apostolescu 8.4%.

Este cu siguranta, tinand cont de cifra de afaceri eMag si de pozitia lor in piata, cea mai importanta tranzactie din online-ul romanesc de pana acum.

Orlando Nicoara, GM Mediafax Group (aici)

Update:

Radu Apostolescu

Azi a fost ziua cea mai lunga, mai lunga parca decat ultimele luni de analize si pregatiri ale intrarii eMAG intr-unul dintre cele mai importante grupuri de online din lume. Stiri ‘pe surse’, intrebari, felicitari, prieteni, parteneri, felicitari, intrebari, intrebari, intrebari… Multumesc pentru toate, tuturor celor cu care am vorbit azi sau de la care am primit mesaje la care inca nu am apucat sa raspund.

Privind rapid in urma dar si in viitor, cateva ganduri personale despre ceea ce inseamna eMAG azi si despre pasul anuntat azi:

Am avut sansa sa am parteneri extraordinari – primul a fost Bogdan, apoi Iulian – oameni dintr-o bucata, care au pus mereu pe primul loc ceea ce am construit impreuna. Am inceput in doi oameni aventura asta, explorand si experimentand, pierzand noptile si urmarind aproape fiecare click, in speranta ca putem intelege ce si cum gandesc putinii romani care intrau acum 11 ani intr-un magazin online. Am continuat pana azi, schimband din cand in cand doar scara si ordinele de marime.

Am avut sansa sa intalnesc oameni extraordinari care au trecut prin echipa eMAG si dintre care multi sunt inca aici, de ani buni. Pentru ei, intrarea eMAG in Naspers inseamna trecerea la cel mai inalt nivel din punct de vedere profesional. Inseamna accesul la know-how-ul unui conglomerat de sute de companii online din toate colturile lumii si din unele dintre cele mai competitive piete. Inseamna posibilitati de evolutie personala practic fara limite si fara granite.

Am avut sansa sa particip la construirea unui brand mare care a accelerat adoptia celui mai modern model de comert in Romania, de la zero pana la un nivel comparabil cu pietele vest-europene. eMAG ca brand are acum sansa de a deveni unul de prima marime in Europa si sa joace in cativa ani in prima liga a retailului.

Probabil ca am si facut o treaba buna pana acum, eu cel putin sunt mandru de ce am realizat in ultimii 11 ani. Impreuna cu toti cei de mai sus cred ca am demonstrat, dupa cum spuneam si azi intr-o declaratie, ca visul american sau ce-o fi insemnad expresia asta, poate fi trait si pe pamant romanesc. Investind foarte multa pasiune, munca si valorificand sansele care iti sunt oferite.

Nivelul urmator abia incepe.

Radu Apostolescu, eMAG (aici)

Update:

Ce inseamna aceasta tranzactie pentru piata de online (si nu numai) din Romania?
In primul rand confirmarea ca nu trebuie sa pleci din Silicon Valley ca sa reusesti sa construiesti un brand si o platforma online puternice. Este inca un semnal ca internetul nu tine cont de logica granitelor fizice sau de alta natura si care inseamna confirmarea specializarii si a potentialului romanilor in online si a faptului ca putem dezvolta la noi acasa lucruri foarte interesante.

de pe blogul eMAG

Update:

Naspers a plătit 83 mil. $ pe 70% din eMag . Multiplul de evaluare a fost de 77 de ori profitul

Ziarul Financiar


Costin are 39 de ani și creează conținut din 2004. Gândește digital la Thinkdigital din 2015, iar în trecut a lucrat pentru ProTV (Project Manager @ Internet Business Unit), Bakers Digital Communication (Managing Director) și a dezvoltat 2 jocuri MMORPGs, cu unul dintre ele câstigând locul 1 la Internetics în 2004, ca freelancer.

View Comments