Posted By Costin

Blogging: Ce inseamna sa relatezi de la un eveniment international de tehnologie?


Saptamana trecuta, la invitatia Samsung Romania, am participat pentru prima oara la Mobile World Congress 2013, eveniment ce are loc in fiecare an la Barcelona. Per total, experienta a fost, vorba lui Dumitru Prunariu cand s-a intors prima oara din spatiu, “greu, insa si frumos“. Nu ai timp decat pentru a dormi, manca, citi, observa, filma, fotografia, ori respira tehnologie.

La modul cel mai sincer, consider ca am fost depasit de situatie, in ciuda faptului ca m-am intors acasa cu mult material (foto / video / opinie / stire) de la principalii producatori, insa si chestii pe care media, cel putin din Romania, nu a acoperit-o, ceea ce inseamna ca nu a venit pe fluxurile de stiri cunoscute :-). Si sunt destul de multumit de acest aspect.

GALAXY Note 8.0 la MWC 2013 Barcelona (VIDEO)
Samsung la MWC 2013 Barcelona (VIDEO)
Romania la MWC 2013 Barcelona (FOTO)
14 martie: Samsung Galaxy S IV
Samsung a lansat HomeSync la MWC 2013 Barcelona. Un Țițeica-killer!!! 🙂 (VIDEO)
Huawei la MWC 2013 Barcelona. Atractiile au fost Ascend P2 si G350! (VIDEO)
GoPro la MWC 2013 Barcelona (VIDEO)
Care sunt cea mai buna tableta si cel mai bun smartphone de la MWC 2013?
ZTE: Cele mai frumoase fete si cele mai multe lansari la MWC 2013 Barcelona! (VIDEO)
CAT nu fabrica doar bocanci si geci. A venit la MWC Barcelona cu B15! (VIDEO)
Sony a lansat la MWC 2013 o tableta cu care poti intra linistit la dus! (VIDEO)
Acces gratuit sau la costuri mai mici pentru a comunica prin Facebook
Medias W N-05E, telefonul cu doua fețe pe care nu am avut voie sa-l fotografiez! (VIDEO)
HTC One, casti Monster Beats by Dr. Dre si acrobati la Barcelona (VIDEO)
Motorola a adus RAZR i si desenele 3D “pe asfalt” la Mobile World Congress 2013 (VIDEO)
Cat de populara este aplicatia video Vine in randul companiilor?
Nokia la MWC 2013: telefoane de 15 euro cu 35 de zile in stand-by si smartphone-uri pe care poti apasa si cu cheia (VIDEO)
LG la MWC 2013: LG Optimus G Pro si LG Optimus F5 (VIDEO)
Acer la Mobile World Congress 2013 Barcelona (VIDEO)

Ce mi-a lipsit? Ce am gresit?
Mi-a lipsit o organizare ca in armata nemteasca, volumul mare de informatie luandu-ma astfel putin pe nepregatite, urmarind in timp real blogurile internationale si comunicatele din Romania, Twitter si Facebook. Nu am filmat decat 4-5 hands-on-uri, am carat inutil dupa mine tehnologie care nu mi-a trebuit, am lasat acasa alta care, cu siguranta, m-ar fi ajutat.

Altfel, m-am bazat foarte mult pe internetul de la fata locului. Mare greseala, upload-ul fiind pur si simplu plin, hotelurile din Barcelona fiind, in perioada respectiva, intesate de oameni care, cel mai probabil, faceau acelasi lucru ca mine cand ajungeau seara in camera. Drept urmare, clipurile video (fiecare brand acoperit a beneficiat de cel putin o prezentare video a standului!) le-am urcat la intoarcerea in Romania.

Din aceste cauze, publicarea articolelor s-a prelungit pana ieri. In plus, au fost branduri pe care nu le-am acoperit cum mi-ar fi placut din cauza timpului, ori a faptului ca am ajuns la standurile respective dupa cateva ore bune de vizitat altele (ex rapide: LG si acer), intreprindere ce iti nenoroceste cativa neuroni, in incercarea de a documenta cat mai multe lucruri, cu ochii si simturile atat off-line, cat si online.

Lectie invatata.

Zoso, daca simti nevoia, poti interveni, te rog, cu completari :-). In opinia mea prefer sa scriu 10 stiri despre MWC, decat 1 despre carnea de cal, insa e doar parerea mea. In plus, comentariul lui Alex Dumitru m-a lasat masca. Ce om ocupat, domnule… Ma gandesc totusi ca e destul de mare diferenta intre a vizita MacDonalds in fiecare zi, citind The Verge pe WiFi gratuit, si a simti pe pielea ta MWC-ul. Mare diferenta.

Cum ar trebui sa se desfasoare o participare la un astfel de eveniment?
M-am gandit pe drumul de intoarcere, in timp ce lucram in avion la retusarea fotografiilor pentru a nu mai supara intaiul blogger al tarii care te troleaza rapid cu prima ocazie / greseala, la cateva lucruri pe care ar trebui sa le faca un blogger inainte si in timpul unui astfel de congress de tehnologie.

Echipament:
– Un D-SLR bun pe ISO, cu un obiectiv wide (14-24mm e perfect) si un all-day (ex: 24-70mm)
– O camera video (handy-cam?!) cu un trepied, poate si o lumina, pentru hands-on-uri
– Un microfon ce poate inregista vocea in timpul filmarilor (legat de camera, ori separat)
– Un smartphone / conexiune la internet pentru a urmari fluxuri de informatie
– O colaborare cu un telecom, pentru acces bun la internet (ideal)
– Un laptop performant care poate rula un program de editare foto

In cazul in care nu avem nicio obiectie impotriva echipamentului prezentat mai sus, mai sunt de amintit chestiuni de logistica, precum harta orasului, harta mijloacelor de transport in comun, harta evenimentului si identificarea zonelor hot ce trebuie acoperite, precum si a brandurilor care pot genera continut pe care alte publicatii nu au cum, fara un om prezent la eveniment, cu aceeasi organizare (Ex. rapid smartphone-ul CAT).

Am intalnit zeci de bloggeri care faceau acelasi lucru ca mine, fotografiind 4 dintre acestia. Pe primii doi din imaginile de mai jos i-am intalnit in standul Huawei, in timp ce pe ceilalti, care umblau in pereche, i-am surprins prima oara whatevaruind prin standul LG, insa m-am ciocnit de ei prin majoritatea standurilor pe care le-am vizitat.

Cel mai mult m-a impresionat tipul sarit lejer de 40 (foto 2). Foarte organizat si constiincios, insa tind sa cred ca mai avea un ajutor acasa, la cat de usor se misca printre terminale, mergand direct la tinta si facandu-si treaba meticulos, deconectandu-se de la orice altceva i-ar fi putut atrage atentia in jur. M-a impresionat. Stiu, am mai spus asta.




Costin are 39 de ani și creează conținut din 2004. Gândește digital la Thinkdigital din 2015, iar în trecut a lucrat pentru ProTV (Project Manager @ Internet Business Unit), Bakers Digital Communication (Managing Director) și a dezvoltat 2 jocuri MMORPGs, cu unul dintre ele câstigând locul 1 la Internetics în 2004, ca freelancer.

View Comments