Posted By Costin

Aplicatii mobile: Gropometru, pentru soferul ce-si iubeste suspensiile


Pe 15 aprilie, XL Team Romania, o companie de dezvoltare web, software si aplicatii mobile din Romania, a lansat Gropometru, o aplicatie disponibila momentan doar pentru Android, care-ti salveaza suspensia :-). Pentru tataie, aplicatia are si site de prezentare, disponibil la gropometru.ro.

Cel mai probabil stiti, a aparut luni pe ProTV. M-a amuzat totusi ca, din ceea ce am citit in fraza aruncata pe realitatea.net, aplicatia inregistreaza si gropile pe care le ratezi. Banuiesc ca se refera la cele pentru care tragem brusc de volan, altfel daca ratez una de pe alta banda… 🙂

Cum functioneaza?

gropometru

Gropometru are la baza un algoritm care foloseste accelerometrul telefonului mobil pentru a detecta, la peste 20km/ora, oscilatiile pe care masina le are la trecerea peste o groapa. Datele astfel inregistrate cu ajutorul utilizatorilor care au aplicatia instalata pot fi vazute pe Gropoharta de pe site.

Aplicatia inregistreaza momentan doar gropile din carosabil, gurile de canal, denivelarile si eventualele limitatoare de viteza, insa compania promite ca va aduce update-uri odata cu imbunatatirea algoritmilor, dupa ce aplicatia va fi folosita de cat mai multe persoane, iar datele astfel colectate vor fi mai mult decat generoase.

Ce nu mi-a placut?

Gropometru este o aplicatie draguta, eventual poate fi si utila, insa am observat ca gropile marcate pe harta din aplicatie difera foarte mult fata de ceea ce gasesc pe site, in ideea in care in aplicatie sunt mai putine decat pe Gropoharta disponibila pe gropometru.ro.

Plus ca daca ies din aplicatie, pa-pa marcare gropi!

Nu era cumva logic ca, daca tot nu stau cu GPS-ul, ori playerul, active pe telefonul pus in parbriz, si am aplicatia Gropometru deschisa pentru a semnala automat gropile din carosabil, sa pot si beneficia de pe urma acestui lucru, iar aplicatia sa-mi arate gropile pe care ar trebui sa le evit?

Altfel, cand Dumnezeu te poti relaxa in Romania dpdv gropi? 🙂

Descarca Gropometru:


Costin are 39 de ani și creează conținut din 2004. Gândește digital la Thinkdigital din 2015, iar în trecut a lucrat pentru ProTV (Project Manager @ Internet Business Unit), Bakers Digital Communication (Managing Director) și a dezvoltat 2 jocuri MMORPGs, cu unul dintre ele câstigând locul 1 la Internetics în 2004, ca freelancer.

View Comments