Punct RO
Posted By Costin

O poveste despre “cine are bani de investit in proiecte online romanesti”


Diferenta dintre ordinary si extraordinary o face acel extra.

Am o idee de joc, care ar purta numarul 3 pe tricourile proiectelor mele de acest gen, idee pe care o tarai de vreo 3 ani deja dupa mine. Culmea e ca am si vorbit cu cateva persoane despre asta. Culmea e ca am gasit si un partener. Nu am facut insa nimic, ca si tine, de altfel, pierzand timp pe parcurs din diferite motive, 90% personale.

Altfel, oameni care sa investeasca in ideile astea sunt. Si, in ciuda crizei financiare, bani sunt. Lipseste insa increderea investitorilor de acum 5-6 ani, ceea ce a facut ca acestia sa fie de cateva ori bune mai agresivi cand vine vorba de banii lor. Lipsesc proiectele pe termen lung, lipsesc oamenii care sa poata vinde un proiect.

Lipseste acel extra.

Esti unul dintre acesti oameni care pot vinde un proiect?

bani 500 lei bancnote

Urmareste incepand de astazi eticheta bani pentru proiecte online romanesti (am inceput deja sa adaug articole mai vechi din arhiva pe tema asta). Voi incerca sa fiu la curent cu piata si sa caut acei oameni, ori acele evenimente, pentru ca tu sa afli unde poti bate la usa. Si asta pentru ca o idee in sertar nu te face special, ce sa mai zic de antreprenor, independenta financiara etc. Poate doar (mai) frustrat, intr-o zi. 🙂

In urma cu exact 2 ani de zile, urmarind piata in zona asta, m-am gandit sa incep o serie cu titlul Cine are bani de investit in proiecte online romanesti? Am scris un articol, decis fiind sa plec din ProTV si sa o pornesc pe picioarele mele. Insa asta este o alta poveste faina, despre oameni pe care-i divinizezi dar realizezi, totusi, ca si sosetele lor put. Vine si vremea ei.

Cert este faptul ca am uitat de ideea mea, conjunctura facand sa ajung sa conduc Bakers Digital Communication. Mi-am adus aminte de ea un an mai tarziu, dupa care am uitat iarasi.

Nu sunt genul de subiecte populare pentru un blog, destul de usor de inteles de ce, insa cred ca am gresit de fiecare data cand am abandonat astfel de idei editoriale, uitand pentru ce am pornit refresh.ro. Asa cum am uitat si de evenimente (va mai aduceti aminte de Sunt evenimentele despre online o pierdere de timp?), in ultimul an lipsind cu desavarsire de la majoritatea.

Imi cer scuze. Am insa de gand sa indrept greseala, temele de mai sus fiind unele dintre cele mai importante pentru blogul asta, si nu ar fi trebuit sa uit de ele, scriind sporadic, daca apucam, despre lucruri interesante ce ar putea schimba oameni, ori lansa proiecte.

Totusi. Cine are bani de investit in proiecte online romanesti? 🙂

Si ca sa inchei cu povestile, caci a trecut deja de 5 dimineata, va semnalez scurt un eveniment care este posibil sa va schimbe viata si nici sa nu va dati seama cand, eveniment care se leaga perfect cu articolul de acum un an de zile.

Notati.

VentureConnect (28 mai 2013 la Grand Cinema Digiplex, etajul 1, camera 11)

Data limita pentru a trimite proiectele este 15 mai, formularul de aplicatii este disponibil aici. La eveniment vin peste 30 de investitori (venture funds, acceleratoare, business-angels) din Romania, Bulgaria, Elvetia si Turcia.

Printre invitatii confirmaţi se numara: Nils Granath (consultant pe fuziuni si achizitii pentru companii de tehnologie, mentor pentru comunitatea antreprenoriala, investitor si Partener in cadrul Cartagena Capital), Barry Kolodkin (Regional Programme Manager in cadrul Black Sea Trade Investment Promotion Program), Numan Numan (Managing Partner in cadrul fondului de investitii 212LTD), Orlando Szasz (Co-fondator Renania, Presedinte al consiliului directorial Renania, Business-Angel), Ciprian Ghetau (Fondator Black Sea Capital), precum si alti investitori si reprezentanti ai mediului de afaceri din Romania si Europa de Sud-Est.

Pre-eveniment, toate companiile vor avea posibilitatea de a participa la traininguri despre cum sa structurezi si sa prezinti un pitch (detalii in aceeasi pagina in care gasiti si formularul de aplicatii).

Succes!

* VentureConnect a fost lansat in 2010 de catre Ana Maria Andronic (Senior Associate la Biris Goran) si Daniel Visoiu (Partener la Biris Goran), impreuna cu un grup de antreprenori IT/on-line binecunoscuti precum Marius Ghenea (antreprenor si business-angel), Radu Georgescu (Presedinte GECAD Group), Orlando Nicoara (Director General Mediafax Group si antreprenor on-line), Péter Barta (Director Executiv al Fundatiei Post-Privatizare) si Dragos Roua (antreprenor on-line).


Costin are 39 de ani și creează conținut din 2004. Gândește digital la Thinkdigital din 2015, iar în trecut a lucrat pentru ProTV (Project Manager @ Internet Business Unit), Bakers Digital Communication (Managing Director) și a dezvoltat 2 jocuri MMORPGs, cu unul dintre ele câstigând locul 1 la Internetics în 2004, ca freelancer.

View Comments