Posted By Costin

Ce veti putea afla pe 6-7 iunie de la Google, Facebook si Yahoo?


Dupa cum am mai semnalat in cateva randuri pe blog, pe 6-7 iunie, la Grand Digiplex in Baneasa, va avea loc ICEEfest, parte din istoria acestui eveniment fiind disponibila atat in cadrul etichetei ICEEfest, cat si in cadrul etichetei RoNewMedia.

Cu doar cateva zile inainte de eveniment, organizatorii fac o scurta trecere in revista a temelor pe care reprezentatii principalilor competitori globali pe piata de publicitate le vor aborda in fiecare dintre cele doua zile.

Astfel, Google va pune un accent special in acest an pe proaspata lansare Youtube in mai multe piete din regiune, inclusiv in Romania.

In prima zi a festivalului, un training dedicat va fi sustinut de o echipa a Google care va trata atat relatia platformei video cu producatorii de content (prin Maciej Sojka – Head of Youtube Content Partnership for Central and Eastern Europe), cat si posibilitatile de advertising (prin Bogdana Butnar si Doina Costache de la Google Romania).

Un alt reprezentant Google, Tomasz Czudowski, New Products & Solutions Lead for CEE, va prezenta noutatile aduse de Youtube pe scena principala a festivalului, iar ulterior va participa alaturi de Discovery Channel, HBO GO, DG Mediamind, SeeNow, Kanal D, Alpha TV si BBC la unul dintre cele mai asteptate segmente ale evenimentului: prezentarile si dezbaterea legata de viitorul televiziunii, sub asaltul Internetului.

Tot in prima zi, Dan Bulucea, directorul Google Romania, va fi prezent la discutia de seara unde vedete si celebritati – printre care Horia Brenciu, Marius Moga sau Delia Matache – vor vorbi, intr-o dezbatere moderata de bloggerul si vedeta Acasa TV Cabral Ibacka, despre cum le-a fost schimbata de social media relatia cu publicul.

Facebook aduce la Bucuresti, special pentru ICEEfest, trei specialisti care vor trata teme super actuale.

In prima zi, Serhad Bolukcu, CEE Market Manager, va trata problema continutului de brand iar, in a doua zi, se va ocupa de cum poate fi folosit Facebook ca tool de performance marketing.

Tot in prima zi, Weronika Sobolak, Client Partner Global Marketing Solutions, va prezenta in cadrul dezbaterii “lungul drum de la click la vot”, unde subiectul principal va fi marketingul politic, iar in ziua a 2-a Juanma Jura, Lead for EMEA Gaming Marketing Solutions, va vorbi despre marketingul dedicat jocurilor si aplicatiilor pe telefonul mobil.

Subiectele fierbinti legate de Facebook vor fi apoi concentrate intr-un training intensiv de doua ore, in ziua a 2-a, unde vor participa toti speakerii companiei, la care se vor adauga specialisti ai Thinkdigital – care reprezinta reteaua sociala in regiune.

Yahoo! Romania

Yahoo nu putea lipsi de la ICEEfest. Compania va fi reprezentata la nivel de vicepresedinte, prin Nick Hugh, Vicepresident and Head of Display Solutions EMEA, care va prezenta in prima zi. Reprezentantul local Yahoo!, Mediacafe, va fi de asemenea prezent la eveniment.

Inscrierile pentru participarea la eveniment se fac aici.


Costin are 39 de ani și creează conținut din 2004. Gândește digital la Thinkdigital din 2015, iar în trecut a lucrat pentru ProTV (Project Manager @ Internet Business Unit), Bakers Digital Communication (Managing Director) și a dezvoltat 2 jocuri MMORPGs, cu unul dintre ele câstigând locul 1 la Internetics în 2004, ca freelancer.

View Comments