Posted By Dana Carauș

17 start-up-uri au fost acceptate în programul de accelerare MVP Academy


Acum două zile, MVP Academy a prezentat cele 17 startup-uri tech care vor participa la a treia ediție a programului de accelerare. În cadrul acestuia, echipele vor participa la activități customizate pentru a răspunde nevoilor proprii de dezvoltare.

people-office-meeting-shutterstock

Acestea vor beneficia de consultanță de produs și de business, vor lucra cu profesioniști din industrie, vor dezvolta conexiuni, vor participa la workshop-uri dedicate și vor învăța cum să își prezinte produsele pentru a obține rezultatele dorite.

În plus, unele dintre cele mai bune echipe vor avea oportunitatea de a obține o finanțare de tip seed cu valoare medie de 50.000 EUR de la MVP Angels, rețea de investitori de tip angels asociată programului.

Cele 17 startup-uri acceptate în programul de accelerare MVP Academy dezvoltă produse tech în domenii precum agrotech, cleantech, ehealth, consumer hardware, developer tools, marketplaces, mobile apps, vehicule electrice sau SaaS software și s-au diferențiat prin nivelul afacerilor la care lucrează.

Peste jumătate din startup-urile acceptate în program generează în prezent venituri și / sau au cel puțin un client / pilot activ.

Ce fac cele 17 startup-uri acceptate în programul de accelerare MVP Academy

  1. 5About: Joc trivia care ajută utilizatorii să descopere lucruri noi și să le împărtășească prietenilor sub formă de infografice;
  2. Bunch: Aplicație mobilă care ajută organizatorii de evenimente să ofere participanților o experiență de networking excelentă;
  3. CBN IT: Platformă care ajută proprietarii de silozuri să își monitorizeze online recolta printr-un sistem automatizat;
  4. Checkmobi: Serviciu care combină SMS, VoIP și metode inovative pentru apeluri pierdute pentru a verifica numerele de telefon cu ușurință, la un preț rezonabil;
  5. DevDefault: Platformă pentru crearea și instalarea de chatbots care furnizează informații și interacționează cu utilizatorii;
  6. Energy Solaris: Tehnologie care folosește energia solară pentru a încălzi, ventila și răci clădirile, economisind energie și purificând aerul din interior;
  7. Eventya: Platformă care ajută organizațiile turistice și de marketing să dezvolte aplicații mobile pentru promovarea și monetizarea destinațiilor;
  8. Grobyk: Platformă care ajută companiile să creeze o bază de date comună de cunoștințe implicând membrii echipei și ajutându-i să creeze și să descopere conținut;
  9. Hartapescar: Platformă web și mobile unde comunitatea de pescari poate promova și discuta despre noi destinații de pescuit;
  10. InkyDeals: Website cu oferte zilnice unde freelancerii și companiile mici pot găsi resurse digitale la prețuri excelente;
  11. Listplorer: Platformă socială mobilă unde utilizatorii pot crea, distribui, colabora și căuta liste personalizate de recomandări;
  12. LiveTickets: Platformă care ajută utilizatorii să personalizeze sistemele de vânzare de bilete online și să vândă astfel mai simplu și mai ușor;
  13. ReFlex: Senzori de recunoaștere a mișcării care ajută pacienții să se recupereze mai rapid și cresc rentabilitatea financiară a fizioterapeuților și a companiilor de asigurări;
  14. Scooterson: scuter inteligent care combină în mod unic tehnologii cloud și smartphone cu analiza de date pentru a îmbunătăți experiența șoferului și a maximiza siguranța acestuia și consumul energetic;
  15. TinTag: Platformă care ajută producătorii să integreze tehnologii de tracking în produsele lor;
  16. TypingDNA: Date biometrice pentru aplicații inteligente care ajută la autentificarea automată a utilizatorului în funcție de modul în care tastează;
  17. Woogie: Dispozitiv hardware cu comenzi vocale dezvoltat pentru a fi un asistent personal după școală și un prieten de joacă pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

MVP Academy este un program de accelerare dezvoltat în parteneriat cu CyberGhost și cu sprijinul Telekom Romania, Bitdefender,  BCR, Microsoft, hub:raum, Raiffeisen Bank și Retargeting.biz.

Pentru mai multe detalii, accesați mvpacademy.co.


View Comments
There are currently no comments.