⚙️ how to
⚙️ how to
Posted By Costin

🚀 VOLT, aplicație românească pentru transfer instant de bani între două persoane fizice


Am citit la Cristi despre lansarea unei aplicații românești care permite foarte ușor transferul de bani între două persoane fizice. Se numește VOLT și a fost lansată în parteneriat cu Libra Internet Bank, MasterCard și Visa.

Fie că împarți nota de plată cu un prieten sau strângi bani pentru cadoul unui coleg de serviciu, Volt își propune să te scape de procedurile complicate de la bancă.

Astfel, transferi banii instant de pe un card pe altul, indiferent de oră sau de bancă. În plus, poți transfera până la 500 de lei pe lună, fără comision.

Cel care primește bani prin Volt nu plătește nimic, singurul comision care se aplică fiind atunci când depășești 500 de lei pe lună. Din acel moment pentru fiecare tranzacție se va plăti un comision de 1% din valoarea ei, însă niciodată mai mult de 3 lei.

Smart 🙂 , însă îndeajuns, de exemplu, pentru un grup de corporatiști care-și comandă de mâncare la prânz la birou, iar comanda medie este undeva în jur de 20 de lei.

Aplicația este disponibilă atât pentru terminalele Apple, cât și pentru telefoanele cu Android, în Google Play (am văzut că a fost publicată în urmă cu o săptămână și are deja între 1000 și 5000 de downloads!). Tap pe links pentru a o descărca.


Costin are 39 de ani și scrie din 2004. Digital la Thinkdigital din 2015, iar în trecut a lucrat pentru ProTV (PM @ Internet Business Unit), Bakers Digital Communication (MD) și a dezvoltat 2 jocuri MMORPGs, cu unul dintre ele câstigând locul 1 la Internetics în 2014, ca freelancer.

View Comments
There are currently no comments.