Statistici
Statistici
Posted By Costin

Manafu: Social Media în România (01.2019)


Cristi Manafu1 a publicat zilele trecute un infografic intitulat Social Media în România 2019, primul din această serie pentru anul acesta. Nu sunt tagurile refăcute in totalitate la refresh.ro (am încercat azi noapte să rezolv problema, revin pe subiect), prin urmare nu am cum să fac, rapid, o comparație cu cifre din trecut.

Cristi publică acest infografic, lunar, de mai bine de 4 ani, și cred că este un punct de plecare pentru orice prezentare actualizată care pleacă din agenție către client, universul acestor rețele sociale fiind destul de important în abordarea oricărei strategii. Iar anul acesta se pleacă la drum cu cifrele de mai jos.

Ca observație personală, aproape 1 an de locuit în Spania m-a făcut să mă întorc la Twitter, aceasta fiind pe locul 10 in topul tărilor cu cel mai mare număr de utilizatori ai retelei sociale. Sunt peste 6 milioane de useri, mai mult de jumătate din numărul românilor de pe Facebook.

În România însă, Twitter nu a avut succesul așteptat de noi (parte de oameni din industrie care am fost si early adopters), cel puțin, “Manualul” de publicitate pe Twitter pe care l-am publicat în 2010 fiind încă valabil. 🙂

Note de subsol:
1. Cristian Manafu – Partner, Evensys. Blog | LinkedIn | Twitter

Costin are 40 de ani și creează conținut din 2004. A gândit digital la Thinkdigital pentru 3 ani, iar în trecut a lucrat pentru ProTV (Project Manager @ Internet Business Unit) și Bakers Digital Communication (Managing Director), însă a dezvoltat și 2 jocuri MMORPG web based, cu unul dintre ele câştigând locul 1 la Internetics în 2004, ca freelancer.

View Comments
There are currently no comments.